PSRM şi-a prezentat candidaţii pentru alegerile parlamentare
Sursa ştirii: cotidian Sursa imaginii: cotidian
Socialiştii şi-au prezentat candidaţii la alegeri şi platforma electorală. În capul listei este liderul PSRM Igor Dodon, urmat de Zinaida Greceanîi, dar şi un alt fost comunist, Vladimir Ţurcan. La cel de-al 12-lea Congres extraordinar al partidului, membrii PSRM l-au invitat şi pe deputatul rus Serghei Mironov.
Candidaţii socialiştilor pentru alegerile parlamentare au defilat pe scena Palatului Naţional, decorată special în roşu.
Igor Dodon, lider PSRM: «Aceasta este echipa cu care mergem împreună, mergem pentru a câştiga». Zinaida Greceanîi, membru PSRM : «Niciun partid n-a elaborat un asemenea program, care a pus în capul mesei omul, omul de rând cu toate problemele şi necesităţile lui». În listă s-a regăsit şi fostul comunist Vladimir Ţurcan, care a aderat la socialişti acum doi ani. Vladimir Ţurcan, membru PSRM: «Socialiştii au demonstrat că într-adevăr este un centru real de atracţie al tuturor partidelor de stânga din Republica Moldova». La tribună a urcat şi deputatul rus Serghei Mironov, care a fost invitat de socialişti la congres. Serghei Mironov, deputat rus: «Mulţi spun că Partidul Socialiştilor este pro-rus, eu zic că PSRM este pro-Moldova, pentru că mesajul principal este păstrarea suveranităţii şi dezvoltarea unei ţări puternice». În faţa invitaţilor, socialiştii şi-au prezentat şi platforma electorală. Printre obiectivele anunţate se numără aderarea Moldovei la Uniunea Vamală, dezvoltarea economiei, dar şi o guvernare fără oligarhi. Ion Ceban, membru PSRM: «Avem 5 procente de cetăţeni care sunt bogaţi şi trebuie să plătească mai mult. Pentru ei responsabilitatea socială nu trebuie să fie similară cu cea a medicilor, profesorilor şi a bibliotecarilor». Igor Dodon, lider PSRM: «Noi, socialiştii suntem primii şi singurii, deocamdată, care şi-au asumat răspunderea pentru denunţarea şi anularea Acordului de Asociere cu UE şi, credeţi-mă, aceasta este datoria noastră în calitate de politicieni». Potrivit organizatorilor, la congres au participat circa două mii de oameni. Igor Dodon a preluat conducerea Partidului Socialiştilor acum trei ani, după ce a plecat de la comunişti. Alegerile Parlamentare ordinare vor avea loc pe 30 noiembrie curent.
Ştiri similare
|
Joi, 02 Octombrie 2014
0 Barroso îl avertizează pe Putin să nu impună noi restricţii comerciale Ucrainei
Joi, 02 Octombrie 2014
0 Bărbat din Bălţi reţinut pentru furt de automobil
Joi, 02 Octombrie 2014
0 Cod Galben de îngheţ în toată ţara
Joi, 02 Octombrie 2014
7 Un tânăr de 28 de ani a ars în propriul apartament
Joi, 02 Octombrie 2014
10 La Floreşti, se deschide primul centru de reabilitare pentru persoanele aflate în probaţiune
Joi, 02 Octombrie 2014
61 În Moldova, trebuie create condiţii prielnice de muncă şi de trai, pentru a stopa exodul de creieri
Miercuri, 01 Octombrie 2014
355 Guvernul a aprobat lista de auditori pentru verificarea companiilor de stat Mai mult
Marţi, 30 Septembrie 2014
607 Renato Usatîi va merge în alegerile parlamentare din noiembrie pe lista partidului „Patria”
Marţi, 30 Septembrie 2014
541 Sondaj IMAS: Cinci partide ar accede în Parlament, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri
Miercuri, 01 Octombrie 2014
487 Nouă din actualii deputaţi PCRM nu se vor regăsi pe listele electorale ale partidului
Miercuri, 01 Octombrie 2014
355 Guvernul a aprobat lista de auditori pentru verificarea companiilor de stat Mai mult |